Popa Tanda

Popa Tanda, fiul dascalului Pintilie , a ramas conştiinţa satului ca un om vrednic, econom, învaţat ,cumpănit, harnic şi generos. Deşi era un om bun părintele obişnuiasă le spună sătenilor tot ce avea pe suflet, lucru care a stârnit mânia multora şi până la urmă, pentru liniştea satului Buticani, părintele a fost trimis la Sărăceni.
Descriere asului Săriceni este o descriere sugestivă atât prin nume cât şi prin sărăcia pe care a descoperit-o părintele acolo: case răsfirate, fără garduri, cu fumul ieşind prin acoperiş şi nevăruite.
În asfel de casă urma să locuiască şi preotul împreună cu cei
doi copii. În Săriceni, biserica era o “alcătuială” situată pe vârful unui deal ş făcută din buşteni care, datorită vânturilor, s-au lăsat şi au putrezit aşa încât nici nu se putea spune că satul avea biserică. Din aceste motive nici un preot nu astat aici mai mult de trei zile.
Părintele se puse atât de rău cu episcopul încât nu cred ca va mai putea pleca din Săriceni cu nici un chip şi trebuia să schimbe firea oamenilor pentru a putea şi el trăi.
Duminica părintele a ţinut o predică despre viaţa dorinţa lui Dumnezeu ca oameni să fie fericiţi de pe urma lor. Toţi i-au ascultat cu atenţie, cuvintele părintelui care le-au pătruns în inimă aşa că la întoarcere îl lăuda pe popa din Săriceni.
În duminicile următoare oamenii n-au mai venit la biserică, însă părintele s-a hotărât s-ă lupte împotriva concepţiei, aşezată în firea oamenilor. Aşa că a hotărât să meargă el la săteni cu sfaturi.
Văzând că nu obţine nici un rezultat cu sfaturile cele bune, preotul începe a-I badjocori cu asprime, poate astfel se vor da la cale.
Trecând de la badjocură la ocară, preotul observă că şi-a dat silinţa degeaba, ba săteni îi cer episcopuluisă-l mute în alt sat, acesta îi dă dreptate părintelui şi nu-l mută.
Situaţia materială a părintelui era tot mai grea, de aceea soţia şi cei patru copii îndurau tot felul de neajunsuri şi necazuri.
Părintele începe cu un exemplu personal îşi lipeste şi văruieşte casa, îşi repară acoperişu, face o portiţă, un pârleaz, aşa încât oamenii se uitau cu mirare la modificările făcute de acest om.
Preuteasa îşi pune straturi iar părintele cultivă porumb în jurul straturilor în spatele casei şi la câmp lucrând cu cei doi cai amărâţi cumpăraţi din ce a mai rămas din zestrea soţiei.
Având probleme cu lesele acesta confecţionează lese pentru calul său şi pentru vânzare aşa că situaţia lui se îmbunătăţeşte puţin.
Cu trecerea anilor înfăţişarea satului s-a schimbat, sus pe deal strălucea biserica cea nouă şi printre livezi se vedea cas popii, şcoala, primăria şi altele.
Locuitorii erau mândri de satul lor pe care îl lăudau fără încetare. Părintele Trandafir a ajuns bunic dar tot harnic şi vesel ca în tinereţe.
Se juca cu nepoţii, îşi privea cu satisfacţie munca şi se bucura de viaţa liniştită de la aceea vâstă înaintată.